Terapie de familie

Servicii psihoterapeutice Constanta

Ce este familia?

Familia este sistemul social de bază, care păstrează partenerii uniți, precum și pe descendenții acestora. În cadrul familiei, fiecare individ evoluează, învață de la ceilalți membri, contribuie la bunăstarea materială, fizică și psihică a întregului sistem. Sunt totuși situații în care familia are nevoie de ajutor extern, pentru a reveni la normal, după anumite conflicte sau probleme. Aici intervine terapeutul de familie, oferind terapie de familie întregului sistem familial.

Când apelăm la terapie de familie?

Este recomandabil să apelăm la terapie de familie, atunci când intervin anumite situații conflictuale de criză, ce pot fi aplanate cu ajutorul unui psihoterapeut. Se mai recomandă terapia de familie, atunci când între membrii unei familii există diverse tensiuni acumulate în timp, de cele mai multe ori din cauza unei comunicări defectuoase, dar și când apar probleme legate de lupta pentru putere și dominație, de disciplină, de autoritate sau când organizarea familială are nevoie de sprijin.

Colaborarea în procesul de terapie

Doar atunci când toți membrii familiei colaborează cu psihoterapeutul și își doresc cu adevărat să contribuie la schimbarea în bine a relațiilor dintre ei, atât în cadrul sedințelor, cât și în restul timpului, terapia de familie va avea succes. În acest scop, terapia de familie se adreseaza celor care înteleg necesitatea păstrării unor relații echilibrate între membrii familiei. Prin sedințele de terapie de familie, se urmărește îmbunătățirea relațiilor dintre toți membrii unei familii.

Cum apar situațiile conflictuale în familie?

Cele mai multe situații conflictuale, apar atunci când intervine violența, când familia este bulversată de decesul unui membru al său, când partenerii de cuplu ajung la un proces de divorț (sau separare), sau când membrii familiei nu se pot pune de acord în privința anumitor decizii, în principiu din cauza lipsei de comunicare sau comunicarea este defectuoasă. În toate aceste situatii, precum și în multe altele, când legăturile din familie par să se slăbească, este nevoie de intervenția unui terapeut, care să medieze conflictul și să ajute la restabilirea echilibrului.

Rolul psihoterapeutului în terapia de familie

Psihoterapeutul care se implică în procesul de terapie de familie, va încearca să descopere care sunt cauzele conflictelor sau ale problemelor și, împreună cu toți membrii familiei, vor căuta cele mai bune soluții pentru ieșirea din criză, înlocuind, acolo unde este cazul, convingerile problematice. Terapeutul va oferi noi perspective ce țin de zona comportamentală, și va ajuta la înțelegerea și deprinderea abilităților de comunicare, prezentând strategii de rezolvare pentru fiecare situație în parte, indiferent de particularitatea ei.

Nu lasați problemele să vă afecteze viața de familie!

Când problemele dintr-o familie ating cote prea înalte, este absolut necesară intervenția unui psihoterapeut, pentru ca situația să nu degenereze. Atunci când membrii familiei nu reușesc să se mai înțeleagă și să se accepte, se poate ajunge la violență fizică și/sau verbală sau chiar mai rău, familia se poate destrăma înainte de a fi încercat să rezolve situația conflictuală. Uneori, oamenii nu acordă suficientă atenție problemelor care apar, evitând să discute deschis despre nemulțumirile pe care le au, ajungând astfel în situații nedorite.

Este recomandabil să se apeleze la terapie de familie, atunci când membrii familiei comunică deficitar, când apar conflicte între parinți și copii, când parinții sunt pe cale să se despartă, când un membru al familiei are o problemă gravă, care poate afecta întreaga familie (dependență de anumite substante, o boală, etc.) sau când, din diverse motive, familia nu mai funcționează ca o familie.

Este de dorit ca oamenii să apeleze la un psihoterapeut, atunci când intervin anumite situații de criză ce nu pot fi depășite, sau când anumite probleme afectează viața unui membru și astfel, a întregii familii.

Terapia de familie ne ajută în diferite situații, cum ar fi:

  • Schimbări ce pot afecta echilibrul familiei (traume, deces, îmbolnăvirea unui membru al familiei, etc.);
  • Tensiuni provocate de probleme financiare;
  • Probleme maritale, inclusiv probleme de separare și divorț;
  • Situații care generează conflicte între parinți și copii;
  • Viziuni și valori diferite în educarea copiilor;
  • Certuri frecvente și discuții în contradictoriu;
  • Lipsa de încredere și respect între membrii familiei;
  • Lipsa unor reguli clare, acceptate și respectate de toți membrii familiei;
  • Lipsa unor responsabilități pentru unii membrii ai familiei și supraîncarcarea altora.

Beneficiile terapiei de familie

  • Consoliderea înțelegerii reciproce și sprijin emoțional între membrii familiei;
  • Dezvoltarea de competențe și strategii de rezolvare a conflictelor;
  • Veți putea face față provocărilor vieții de familie;
  • Armonizarea comunicării cu fiecare membru al familiei;
  • Veți putea înțelege și ajuta un copil sau un adolescent aflat în dificultate;
  • Veți învăța să vă adaptați creativ diverselor situații care pot apărea în familie.