Psihoterapie pentru copii și adolescenți

Servicii psihoterapeutice Constanta

Psihoterapia pentru copii și adolescenți reprezintă totalitatea tehnicilor și metodelor specifice, folosite pentru a-i ajuta pe copii și adolescenți atunci când se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește gestionarea corectă și eficientă a emoțiilor și/ sau comportamentelor.

Psihoterapia copiilor și adolescenților presupune ședințe regulate și disponibilitatea terapeutului de a stabili o relație de acceptare emoțională, în cadrul căreia copiii și adolescenții să se simtă pe deplin liberi să-și exprime prin cuvinte sau acțiuni, perspectivele proprii asupra lumii.

Psihoterapeutii pentru copii și adolescenți sunt formați să observe și să răspundă la ceea ce copiii și adolescenții ar putea încerca să exprime prin comportamentul și emoțiile lor.

Psihoterapeutul este o persoană flexibilă și creativă și își adaptează abordarea în așa fel încât să corespundă vârstei și nivelului de dezvoltare al copilului. Copiii mici adesea comunică prin joc, copiii mari și adolescenții preferă să vorbească. Relația de încredere care se stabilește între psihoterapeut și copil este esențială pentru ca terapia să funcționeze.

Există mai multe tipuri de psihoterapie, care implică diferite tehnici, abordări și intervenții. Uneori, o combinație de abordări diferite poate fi de mare ajutor.

Dintre formele diferite de psihoterapie, cele mai folosite la copii și adolescenți, amintim:

  • Terapia cognitiv-comportamentală: copilul învață prin examinarea modurilor confuze și distorsionate/iraționale de gândire, cum acestea pot provocă emoții și le pot influența comportamentul. Terapeutul sprijină copilul să identifice modelele de gândire dăunătoare și să le înlocuiască cu gânduri care duc la trăiri și comportamente mai adecvate. Cercetările arată că acest tip de psihoterapie este foarte eficientă în tratarea tulburărilor anxioase și depresive la copil.
  • Psihoterapia psihodinamica subliniza importanța înțelegerii problemelor sau conflictelor inconștiente care motivează și influențează comportamentul, emoțiile și gândurile copilului. Poate ajuta la identificarea unor modele de comportament tipice unui copil, precum și la identificarea apăsărilor și răspunsurilor la conflictele interne trăite de copil. Această abordare se bazează pe ipoteza că odată adus la lumina conflictul intern, comportamentul și emoțiile copilului se vor ameliora.
  • Terapia prin joc implică utilizarea de jucării, lego, păpuși, marionete, plastilină, desene, jocuri pentru a ajuta copilul să recunoască, să identifice și să-și exprime verbal emoțiile. Psihoterapeutul observă modul în care copilul folosește materialele de joc și identifică teme sau modele cu scopul de a înțelege problemele cu care se confruntă copilul. Printr-o asociere de joc și verbalizare, copilul are posibilitatea să înțeleagă și să-și gestioneze mai bine conflictele, emoțiile și comportamentul.

Terapia prin joc este un mod distractiv de a aborda probleme comportamentale, de întârziere în dezvoltare sau alte dificultăți pe care copiii le pot întâmpina în dezvoltarea lor. Fiind o activitate plăcută și interesantă, este ușor să obții atenția și cooperarea copilului, pentru a obține rezultate mai rapide și mai stabile pe termen lung, ușurând recuperarea și dezvoltând comportamente adecvate.

Terapia prin joc are în vedere dezvoltarea armonioasă a tuturor ariilor de dezvoltare: socială, emoțională, cognitivă, motrica, integrarea senzorială și limbaj.

Totul de desfășoară într-un cadru încurajator pentru copil, urmărind un plan de intervenție conceput special pentru copilul cu care se lucrează. Îmbinăm metode de joc senzorial, sport, terapie cognitivă, joc de rol, și activități creative pentru a stârni și încuraja dorința copiilor de a comunica și contribui.

Terapia prin joc Adleriana se bazează pe implicarea familiei în procesul de recuperare și folosirea jocului structurat de către părinți acasă pentru a rezolva problemele de zi cu zi. În cadrul ședințelor părinții vor beneficia de consiliere din partea terapeutului în legătură cu relaționarea cu propriul copil și abordarea comportamentelor inadecvate. Plecăm de le ideea că orice copil dorește să aparțină, să se simtă capabil, să simtă că este important și că este încurajat, și odată ce aceste nevoi ale copilului sunt îndeplinite, evoluția este rapidă și surprinzătoare.

Psihoterapia nu este un remediu rapid sau facil, ci este un proces complex care, în timp, poate reduce și ameliora simptomatologia și poate oferi o perspectivă nouă care să îmbunătățească funcționarea interpersonală și calitatea vieții copilului și adolescentului, ajutându-i să dobândească abilități psihologice adaptative pentru viitor.

Psihoterapia cu copiii vizează și discuții cu membrii familiei pentru a adună informații și pot fi urmate/însoțite de intervenții adresate părinților. O variantă de ajutor pentru părinți constă în învățarea de metode potrivite, de sprijinire a creșterii psihologice a copiilor (cursuri de parenting) sau intervenții psihologice cu întreaga familie (psihoterapie de familie).

  • atunci când observăm stări de anxietate, panică, fobii și îngrijorări excesive;
  • când comunicarea cu părinții, colegii sau profesorii este tensionată și conflictuală;
  • când există comportament hiperactiv, agitație, nervozitate și încapacitatea de a duce la bun sfârșit sarcinile propuse (ex. nu se concentrează la școală, nu stă liniștit în bancă, temele nu sunt realizate);
  • idei de suicid, amenințări că se rănește;
  • scăderea accentuată a performanțelor școlare;
  • comportament de opoziție față de regulile stabilite în cadrul familiei;
  • stări de tristețe și coșmaruri, tulburări de somn;
  • ticuri, roșul unghiilor,comportamente repetitive,stereotipii;
  • dificultăți de verbalizare și exprimare;
  • stări de furie, dificultăți de relaționare;
  • consum de alcool și droguri; dependențe;
  • modificarea somnului și/sau a obiceiurilor alimentare;
  • timiditate excesiva;
  • enurezis nocturn;
  • dureri de cap, de stomac sau alte tipuri de dureri care nu au o cauza fizică;
  • stimă de sine scăzută;
  • imagine de sine scăzută;
  • închidere în sine, izolare, singurătate;
  • tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie);
  • situații de stres sau traume suferite, depresie, decesul unui membru al familiei, divorț, separarea părinților, accidente, boli, molestare, cutremur, martor al unui accident, mutare în alt oraș sau într-o școală nouă, perturbări ale comportamentului ca urmare a apariției unui nou membru în familie, moartea unui animal de companie, etc.);
  • probleme școlare, minciună, fugă de acasă, delicvență, dificultăți de relaționare, teamă și confuzie legată de sexualitate.
  • Creșterea încrederii în sine;
  • Îmbunătățirea abilităților de socializare;
  • Creșterea rezistenței la frustrare;
  • Scăderea frecvenței crizelor de tantrum;
  • Dezvoltarea limbajului și comunicării;
  • Dezvoltarea emoțională armonioasă;
  • Dezvoltarea abilităților cognitive;
  • Dezvoltarea spontaneității și creativității;
  • Scăderea anxietăți;
  • Scăderea frecvenței comportamentelor stereotipe sau inadecvate;
  • Îmbunătățirea relației părinte-copii, etc.

H. Ey: „Dacă psihoterapia nu este întotdeauna suficientă, ea este întotdeauna necesară.”

Psihoterapia copilului și adolescentului a luat un mare avânt prin apariția psihanalizei și terapiei analitice, care consideră că tulburările psihice au la bază mecanisme de natură inconștientă și care pun accent pe realizarea „insight-ului” în ceea ce privește conflictele de natură inconștientă. Printre promotorii psihoterapiei analitice la copii pot fi citați: Anna Freud, Melanie Klein și Michael Fordham. Ca particularitate, la copii se utilizează desenul și jocul, că substitut al asociațiilor libere utilizate la adulți.

Prin psihoterapiile de scurtă durată se realizează o focalizare clară a obiectivelor, stabilindu-se scopuri realiste pentru strategia terapeutică, psihoterapeutul bazându-se și pe forța curativă a familiei, ajutându-i pe membrii acesteia să facă față problemelor lor interne și interpersonale.

Rutter (1990), care este expert OMS în domeniul psihiatriei copilului și adolescentului, a făcut o meta-analiză cu privire la eficacitatea psihoterapiilor, ajungând la următoarele concluzii:

  1. Există diferențe semnificative între terapeuți, în ceea ce privește eficacitatea terapiei;
  2. Copiii cu caracteristici diferite de personalitate, pot beneficia de forme diferite de psihoterapie;
  3. Psihoterapuetii entuziaști și implicați au mai mult succes decât cei neinteresați, sceptici și pesimiști;
  4. Terapeuții care nu sunt calzi, empatici și deschiși, îi pot face pe pacienții lor să se simtă mai rău decât înainte.

Actul psihoterapeutic trebuie să reprezinte un eveniment pentru pacient, prin stilul adoptat de către psihoterapeut. Se programează un număr de întâlniri, cu efect de restructurare și fortificare a eului, prin creșterea coeziunii psihicului. Se analizează trecutul, prezentul și se stabilesc perspective de viitor cu scopul restructurării vieții psihice. Scopul este de a-i mari clientului (copil sau adolescent) adaptabilitatea în familie, școală și societate.

Psihoterapia copiilor și adolescenților diferă de cea a adulților din mai multe puncte de vedere. Una dintre diferențe constă în însăși natură copilăriei, copilul fiind comparat cu o „țintă mișcătoare”, fiind într-un permanent proces de schimbare. Acțiunile și comportamentul său sunt o rezultantă a stadiului său de dezvoltare, a situației familiare, a influențelor mediului ambiant și a caracteristicilor individuale.

Psihoterapeutii care se ocupă de această perioadă de vârstă, trebuie să cunoască foarte bine sociologia copilăriei, psihologia developmentala, normele de conduită și procesele familiale, înainte de a intra în psihopatologia copilului și în deprinderea tehnicilor psihoterapeutice. Psihoterapia copilului este comparată cu abilitatea de a combina mai multe piese ale unui puzzle uriaș, fiind în același timp știință și artă și necesitând talent înnăscut, disponibilitate și creativitate din partea psihoterapeutului, în comunicarea cu copiii. Psihoterapeutul trebuie să învețe anumite strategii și metode verbale și nonverbale, transpuse la nivelul de înțelegere a copiilor în suferința. Cele mai multe forme de psihoterapie a copilului și adolescentului se bazează pe metode nonverbale și nondirective, cum ar fi terapia prin joc sau art-terapia, precum și formele cognitiv-comportamentale, care sunt în continuă creștere, datorită adaptării multor tehnici.

În zilele noastre, există aproximativ 230 de tehnici psihoterapeutice care pot fi aplicate la copii și adolescenți (Kazdin, 1988). Dintre aceste tehnici, trebuie selecționate acele forme care se potrivesc cel mai bine cu cazurile concrete din practică curentă.