Psihoterapie individuală
Servicii psihoterapeutice Constanta
Psihoterapia individuală constă în întâlniri faţă în faţă între psihoterapeut şi client, programate la solicitarea clientului. Şedinţele de psihoterapie individuală au durata de 1 oră. În mod excepţional, se pot programa şi întâlniri cu durata de 2 ore.
Prima şedinţă este destinată interviului şi evaluării iniţiale a situaţiei clientului. Pe baza acestora se poate stabili dacă este potrivită intrarea într-un proces terapeutic de lungă sau de scurtă durată. Uneori sunt necesare mai multe întâlniri pentru a determina problematica clientului şi a stabili obiectivele terapiei.
Tehnicile utilizate sunt multiple şi variate, de la tehnici verbale, până la tehnici de acţiune sau tehnici de lucru cu corpul. Propunerile ţin de fiecare dată cont de disponibilitatea clientului.
Durata psihoterapiei este variabilă, în funcţie de natura problemelor, de motivaţia şi ritmul evoluţiei clientului, de factorii exteriori care interferă cu terapia (situaţia familială şi profesională, evenimente de viaţă: decese, separări, accidente, etc.).
Frecvenţa întâlnirilor psihoterapeutice poate fi mai mare (2-3 pe săptămână în situaţii de urgenţă sau de mare dificultate: anxietate crescută, risc suicidar, pierderi majore, etc.), sau mai mică (o întâlnire la 2-3-4 sătptămâni, de regulă, spre sfârşitul terapiei sau la persoanele care solicită mai degrabă consultanţă psihologică). De obicei, ritmul obişnuit al psihoterapiei este de 1 şedinţă pe săptămână.
Câteva repere despre psihoterapia individuală
O psihoterapie individuală oferă un spațiu de întâlnire și regăsire interioară, un spațiu de dialog verbal și nonverbal. Acest spațiu se vrea liber, fără constrângeri ideologice și lipsit de prejudecăți.
Principala responsabilitate a terapeutului este acceptarea şi onorarea realitații clientului. Singurul moment care există este „acum”, prezentul conştientizat al clientului. Uneori „acum” poate fi copleşit de trecut sau de anxietatea de viitor, dar ea rămâne o experienţă în „acum”. Principalul agent care poate determina comportamentul este însuşi clientul. Omul este capabil de răspuns, chiar dacă el este integrat în contextul său de viaţă şi uneori se defragmentează şi-şi limitează singur opţiunile.
O altă valoare aplicată este moralitatea bazată pe nevoile organice ale clientului, pe cunoaşterea a ceea ce este şi nu pe ce „ar trebui”, care implică impunerea a ceea ce cred alţii. Terapeutul lucrează pentru a creşte nivelul de conştientizare al reacţiilor somatice şi al comportamentului, el este cel care „explorează” împreună cu clientul realitatea acestuia, mai degrabă decât „modifică”.
Un aspect extrem de important este relaţia terapeutică, ce reprezintă un microcosmos pentru client, un „mod de a fi în lume”, în care el vede şi aude modul în care terapeutul experimentează realitatea, căci prezența acestuia este activă, autentică, sinceră şi deschisă. În urma întâlnirii celor doi, schimbarea este posibilă şi are loc holistic, prin integrarea naturală a minţii, corpului, gândirii şi sentimentelor. Această schimbare are loc atunci când clientul încetează să încerce să devină ceea ce nu este şi devine cine este. Cadrul terapeutic nu este izolat, el se găseşte în fluxul vieţii şi este impactat permanent de lumea din afară. Psihoterapia susţine dreptul persoanei de a fi diferită şi o însoţeşte în provocarea ei de a se confrunta cu factorii stresori, cu rasismul, sexismul, diferenţele de sex şi clasă.
Dialogul reprezintă o valoare esenţială a psihoterapiei şi reprezintă însăşi manifestarea sa din perspectiva existenţială.
Un alt element cheie al psihoterapiei individuale este dimensiunea relaţiei
terapeutice. Aceasta este co-creată, atât la nivel conştient, exprimat verbal, cât şi la nivel inconştient, implicit, non-verbal. Relaţia terapeutică este, deci, un proces dinamic între două persoane în interacţiune reciprocă, totdeauna unică datorită individualităţii persoanelor implicate. Astfel, în timpul procesului terapeutic, terapeutul se poate angaja în moduri diferite sa relaționeze cu clientul. În diferite momente, o dimensiune a relaţiei va fi figura, în timp ce celelalte vor fi în fundal, şi acestea se schimbă pe măsură ce procesul evoluează.
„O relaţie terapeutică construită pe bază de reciprocitate, nu implica neapărat egalitatea influenţei sau similitudinea contribuţiei” (Evans, K., Gilbert, M., 2010).
Terapia este privită ca un proces relaţional reciproc de vindecare, dar mai ales o oportunitate pentru client de a obţine insight-uri, de a-şi înţelege tiparele greşit adaptate, de a-şi înfrunta gândurile negative şi de a-şi schimba comportamentul cu ajutorul terapeutului. Cu alte cuvinte, relaţia terapeutică îi oferă clientului şansa unei noi experienţe, o relaţie diferită de trecut. ” Terapeutul ascultă verbalizările explicite ale pacientului, dar, în acelaşi timp, ascultă de asemenea, la un alt nivel, un nivel subiectiv aproape-de-experiența care procesează implicit comunicarea afectivă, dinamica moment-cu-moment la niveluri subconştiente” (Gilbert, M., Orlans, V., 2013).