Logopedie

Servicii psihoterapeutice Constanta

La ce varstă se pune problema corectării tulburărilor de limbaj și comunicare?

Eficiența corectării tulburarilor de limbaj este cu atât mai ridicată, cu cât terapia este începuta mai devreme, evitandu-se astfel formarea unor deprinderi negative de comunicare. Intervenția asupra tulburărilor de limbaj îl va ajuta pe copil să achiziționeze mai usor abilitățile specifice vârstei. În general, terapia logopedică este recomandată după varsta de 3-3 ani și jumătate , deoarece până atunci limbajul este în continuă formare și transformare. Exista cazuri în care este recomandată începerea intervenției logopedice mai devreme și anume: în situațiile în care limbajul întarzie să apară sau se dezvoltă foarte lent, atunci cand limbajul a debutat firesc, dar ulterior dezvoltarea lui s-a oprit, atunci când copilul are și o altă tulburare asociată și se recomandă terapie logopedică.

Cum știu dacă este nevoie să merg cu copilul la logoped?

Dacă ești îngrijorat, poți solicita oricând o evaluare unui logoped, pentru a clarifica dacă există sau nu dificultăți care necesită intervenție logopedică.

Intervenția logopedică

Intervenția logopedică este un proces complex ce implică multă rabdare, putând să se desfășoare pe o perioadă scurtă sau mai îndelungată de timp. Intervenția logopedică se desfășoară pe o perioadă diferită de la copil la copil, putând fi de la câteva luni, la 1-2 ani ( sau cât este necesar, în funcție de complexitatea diagnosticului).

Ce este logopedia?

Logopedia face parte din sistemul științelor psihopedagogice, fiind o ramura a științei psihopedagogiei speciale care vizează, din punct de vedere teoretic, cercetarea limbajului și comunicării și a importanței acesteia în relație cu evoluția personalității, iar din punct de vedere practic-aplicativ, formularea unor legi și metode corectiv-educaționale ale limbajului tulburat, prevenirea dificultăților verbale si stimularea comportamentelor verbale corecte și elevate.

Prin urmare, logopedia este, pe de o parte, o disciplină psihopedagogică teoretică, izvorâtă din necesitatea de a elucida complexele probleme ale limbajului, ce au un rol deosebit de important în viața psihică și în structurarea personalității fiecărui individ, iar pe de altă parte, o disciplină cu un pronunțat caracter practic, ce vizează educarea limbajului tulburat, optimizarea comunicării, înțelegerii și restabilirii relațiilor specific umane. Constituirea ei a fost posibilă ca urmare a progreselor realizate în domeniul științelor psihologice și pedagogice, precum și în cel al medicinei, fiziologiei, lingvisticii, etc.

Logopedia are, în primul rând un caracter aplicativ : de prevenire și de terapie a tulburărilor de limbaj, în vederea dezvoltării psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili relațiile de comunicare ale subiectului cu semenii săi, de a facilita inserția în comunitate, de a se forma și dezvolta pe măsura disponibilităților sale. Astfel, activitatea logopedică este centrată asupra copiilor, nu numai din cauza frecvenței mai mari a tulburărilor de limbaj, dar și datorită faptului că la aceștia vorbirea este în continuă structurare și dezvoltare, iar dereglările apărute au tendința ca, odată cu trecerea timpului, să se consolideze și să se agraveze, transformându-se în deprinderi deficitare. De aici, rezultă scopul educativ-formativ al logopediei si anume acela de a contribui la dezvoltarea psihică a individului și de a-l ajuta pe copil să depășească dificultățile școlare și de adaptare. Din aceeași perspectivă, sunt, în egală măsură, semnificative demersurile pentru prevenirea tulburărilor de limbaj și terapia lor. Vârstele preșcolară și școlară mică sunt cele mai favorabile pentru o acțiune logopedică eficace. Desigur că, tulburările de limbaj  pot și trebuie să fie corectate și la vârstele adulte, mai cu seamă că ele duc dezadaptabilități sociale, la tulburări de personalitate și pot perturba poziția socială a persoanei.

Pentru a căpăta statutul de știință, și logopedia trebuie să dispună de legi proprii, care raportate la conținutul și principiile domeniului, să reflecte în mod riguros evoluția și progresele științei, raportate la dimensiunile teoretice și practic-aplicative.

Legile logopediei

  • Orice abatere, în formă și conținut, de la vorbirea standard, marcată prin disfincționalitatea expresiei și receptivității limbajului și comunicării, constituie o tulburare a acesteia – abaterea poate fi extinsă sau restrânsă, ușoară sau profundă, etc, în funcție de particularitățile psihoindividuale și de varstă.
  • Orice tulburare de limbaj și comunicare are tendința de a se agrava și consolida în timp ca deprindere negativă.
  • Tulburările de limbaj și comunicare nu presupun un deficit de intelect sau deficit senzorial, dar, atunci când apar pe un asemenea fond, ele sunt mult mai grave, mai variate și mai extinse.
  • Tulburările de limbaj și comunicare au o frecvență mai mare în copilărie și în perioadele de constituire a limbajului, ca urmare a fragilității aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în vorbire.
  • Tulburările de limbaj și comunicare au un caracter tranzitoriu și sunt corectabile, educabile prin metode specific logopedice și printr-o serie de procedee cu caracter general.
  • Tulburările de limbaj și comuinicare, incepând cu cele mai simple, produc efecte negative asupra personalității și comportamentului subiectului, deoarece ele sunt traite dramatic și tensional pe fondul unei frustrări și anxietăți.
  • Tulburările de limbaj și comunicare nu se transmit ereditar, în timp ce unele structuri anatomice care facilitează producerea acestora se pot regăsi la descendenți.
  • Tulburările de vorbire, până la vârsta de 3ani – 3ani și jumătate, nu au o specificație logopedică sau defectologică, ci una fiziologică, atunci când sunt produse ca urmare a nematurizării aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate în vorbire. În aceste condiții, odată cu dezvoltarea elementelor respective, dificultățile verbale dispar de la sine, iar dacă persistă mai mult timp sau dacă intervin și alte cauze, ele se pot transforma în tulburări specific logopedice.
  • Terapia tulburărilor de limbaj și comunicare se bazează pe o metodologie corectiv-recuperativă ce se realizează în relație cu dezvoltarea și stimularea întregii activități psihice a subiectului și armonizarea comportamentelor la condițiile mediului înconjurător.

Tipuri de tulburări de limbaj și comunicare:

  • Tulburări de pronunție ( dislalie, rinolalie, disartrie);
  • Tulburări de ritm și fluență a vorbirii ( bâlbâiala, logonevroza,tahilalia, bradilalia, aftongia, etc.);
  • Tulburări de voce ;
  • Tulburări ale limbajului citit – scris (dislexia-alexia, disgrafia-agrafia);
  • Tulburări polimorfe ( afazia și alalia);
  • Tulburări de dezvoltare a limbajului și comunicării ( retard sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii, mutism psihogen, electiv, etc.);
  • Tulburări ale limbajului și comunicării bazate pe disfuncții psihice.

Scopurile logopediei:

  • Logopedia contemporană îşi defineşte, în prezent, menirea, fără a se limita la corectarea tulburărilor de limbaj, la prevenirea şi studierea lor. Scopul ei este educarea şi restabilirea echilibrului psiho-fizic şi dezvoltarea unei personalităţi integre, precum și studierea comportamentului verbal şi a relaţiei acestuia cu personalitatea umană;
  • Logopedia urmăreşte educaţia pe ansamblu, prin faptul că are un rol educativ complex şi anume caracterul psihopedagogic aplicat;
  • Logopedia se orientează spre vârstele de preşcolari şi şcolari ( dar nu numai), deoarece acestea sunt vârstele când limbajul prezintă cea mai mare plasticitate faţă de factorii ce favorizează evoluţia normală a acestuia şi faţă de factorii care declanşează tulburarea;
  • Logopedia are ca scop major îndepărtarea trăsăturilor negative care rezultă în urma tulburării, astfel importanţa logopediei fiind evidenţiată de implicaţiile tulburării de limbaj și comunicare în viaţa socială a logopatului, deoarece un limbaj defectuos displace celor din jur, iar individul tinde să fie înlăturat din comunitate ( sau cercuri de prieteni). Prin urmare, copiii cu tulburări de comunicare, prezintă un ansamblu de corelate negative şi anume: negativism, sentiment de inferioritate, instabilitate emoţională, egocentrism, timiditate, etc. Terapia logopedică, împreună cu psihoterapia, vin în ajutorul copilului ( individului) aflat în dificultate, prin metode specifice și adaptate fiecărui copil (individ) în parte.
  • În cazul unor tulburări grave, cum ar fi alalia și/sau disartria, care împiedică dezvoltarea gândirii, copii sunt consideraţi debili mintali şi internaţi în şcoli speciale. Logopedia vine în ajutorul acestora cu metodele şi procedeele de corectare specifice fiecărei tulburări în parte;
  • Vorbirea incorectă se revarsă asupra scris-cititului și asupra întregii activităţi şcolare, dar mai ales asupra personalităţii elevului. Datorită faptului că logopatul ( individul) prezintă dificultăţi de exprimare, acesta îşi poate pierde interesul pentru şcoală şi astfel își poate limita câmpul posibilităţilor de alegere a unor profesii.