Dezvoltare personala

Servicii psihoterapeutice Constanta

Ce este și la ce ajută dezvoltarea personală?

Dezvoltarea personală este procesul personal și continuu, prin care ne schimbăm în mai bine pe noi înșine, cu fiecare zi. Este necesar să depunem un efort pentru a dobândi autocunoaștere, abilități și comportamente noi, pentru ca viața noastră personală și profesională să fie mai împlinită. Bineînțeles că fiecare dintre noi ar trebui să știe cel mai bine ce își dorește de la viață și ce are nevoie, pentru a-și îndeplini dorințele.

Pe parcursul vieții dobândim multe cunoștințe, învățăm la școală, părinții ne dau sfaturi și ne îndrumă. Dacă știm foarte bine cine suntem, ce putem realiza, cum să ne transformăm visele în realitate, și nu mai avem nevoie sa învățăm nimic, este excelent! Nu avem nevoie de dezvoltare personală.

Dacă însă suntem prinși într-un dans cu noi înșine, în care ne spunem “mi-aș dori asta, însă nu pot, nu am resurse suficiente, nu cred că e pentru mine, nu voi obține chiar dacă voi încerca”, indiferent că este vorba de viața personală sau de carieră, atunci s-ar putea să vedem că dezvoltarea personală este o soluție practică și la îndemână.

Cred că  primul pas ar fi conștientizarea că am avea nevoie de ceva în plus.  Apoi să definim exact ce anume dorim să îmbunătățim: poate nu știm cum să ne stabilim obiectivele, poate avem o imagine nu tocmai bună despre noi înșine și asta ne ține pe loc, poate avem niște convingeri care sună a piedici sau poate comunicarea e deficitară. Important este să ne fie foarte clar zona în care dorim să creștem, și apoi să vedem cum putem schimba situația.

Există mai multe modalități prin care putem țmbunătăți calitatea vieții, relațiile, sănătatea, cariera, nivelul de spiritualitate, etc. Strategia poate să cuprindă  lecturarea unor cărți de specialitate, participarea la evenimente sau diferite întâlniri pe domeniile de interes, participarea la un curs sau sesiuni de coaching, psihoterapie sau alte tipuri de terapii. Dacă vi se potrivește ceva pentru dezvoltarea voastră personală, nu ezitați! Important este să vă găsiți o cale personală pentru a evolua. Dezvoltați-vă competențe care să facă diferența oriunde și oricând! Schimbarea unor obiceiuri și deschiderea către o altă perspectivă – sunt provocatoare și posibile.

Ca să reușim este nevoie să ne schimbăm. Noi, nu alții! Este nevoie să ieșim din zona de confort și să nu ne mai amăgim că este suficient cât știm. Lumea este într-o permanentă schimbare și, dacă vrem să reușim, soluția este să ținem pasul, să fim mai buni cu fiecare zi.
Prin dezvoltare personală, acumulăm cunoștințe noi și ne lărgim propria hartă mentală. În acest fel suntem mai pregătiți pentru situațiile noi care vor aparea în viață, legate de locul de muncă, relații, stres, etc. Suntem mult mai atenți cu interiorul nostru, conștientizăm convingerile care ne limitează, înțelegem cum putem comunica mai eficient, descoperim cum putem trăi și altfel. Simțim conexiunea cu Universul și cu oamenii, și devenim conștienți de timp și cât de important este să petrecem timp de calitate.