Șamanul

– Si, ce ti-a zis samanul?

– Ca sunt vraiste… vraiste rau. Un fel de umbra.

– Si asta ce inseamna?

– Pai, inseamna ca ar cam fi timpul sa ma vindec… sa-nvat sa traiesc din nou.

Zice ca sunt saturata de realitate. Ca am picat de-atat de multe ori de fazan, de prea credula ce sunt. Nu stiu prea bine la ce se refera cu asta…

– Si-acu’, ce-ai sa faci?

– Pai, imi dadu o rateta, cica… sa uit, sa ma dezvat.

– Atunci, inseamna ca-i o boala grea, asta a ta.

– Si eu cred ca da. M-a intors pe toate partile, m-a consultat si a zis ca am:

Gol toracic de iubire fata de mine insami;

Carenta de pasiune;

Ca imi lipseste curajul sa visez;

Ca fericirea m-a parasit cand am incetat sa cred in mine;

Ca vointa s-a chircit, de-atata timp nefolosita;

Ca am exces de trecut, lipsa de pretuire de sine, ranchiuna crescuta si insuficienta de iubire.

– Mare dreptate avu samanu’! Esti vraiste rau…

Si ce reteta ti-a dat?

– Stai sa-ti citesc ce-apucai sa scriu…ca batranul vorbea prea repede:

Sa dorm pe lavanda, ca sa miros frumos;

Sa-mi fac o baie cu flori, ca sa ma simt frumoasa si iubita;

Sa mananc miere, ca sa imi amintesc ce dulce e viata;

Sa-mi fac un capriciu, ca sa-mi amintesc sa ma rasfat;

Sa ma privesc in oglinda si sa vorbesc cu mine, ca sa nu uit ca sunt vie;

Sa dansez desculta, pentru ca imi lipseste conectarea cu mine si cu natura;

Sa rad fara motiv, ca sa n-ajung o acritura incruntata;

Sa cant sub dus, ca sa nu mai sugrum cuvintele, sa nu le mai opresc in gat, sa le las sa curga, asa cum curge apa;

Sa ma-nvartesc pana ametesc, ca sa-mi amintesc ca nu trebuie ca toate drumurile sa fie drepte;

Sa ma joc cu catelul, ca in interior sunt in continuare o fetita;

Sa urc pe varful muntelui si sa ma-mbat cu aerul curat, sa-mi deschid bratele pentru ca vantul sa ma poata imbratisa;

Sa privesc rasaritul si apusul;

Sa dorm sub stele;

Sa ma odihnesc pe plaja;

Sa inot goala;

Sa calatoresc departe;

Sa-mi pierd controlul.

SA ACCEPT VIATA!