„Eu primesc o mulțime de mesaje de la oameni care îmi spun că sunt abuzați la nivel fizic, emoțional, psihologic și/sau financiar, și care continuă cu „dar îl/o iubesc și știu că și el/ ea mă iubește. Dacă ar înceta să mai facă asta știu că relația noastră ar merge mult mai bine. Cum să-l fac să înceteze să mai facă……..? Dacă ar vorbi cu dvs, sigur l-ați convinge să se schimbe”.
Ceea ce descriu acești oameni nu e „iubire”, și dacă acel partener nu consideră că este cazul să se schimbe, dacă nu este dispus să facă ceva ca să se schimbe, degeaba îți pierzi tu timpul încercând să-l schimbi, iar eu nu sunt dispus să-mi irosesc timpul discutând cu cineva doar pentru că tu vrei să se schimbe acel om. Dacă el nu vrea să se schimbe, nimeni altcineva nu poate să-l schimbe.
Poate că tu ești dispus să-ți consumi timpul cu cineva care nu vrea să se schimbe, dar eu, unul, nu am timp de pierdut cu astfel de oameni.
Dacă cineva este conștient că e spre binele lui să se schimbe, vrea să se schimbe și îmi cere sfatul, este una; dacă tu vrei să se schimbe și el n-are niciun gând să facă asta, este cu totul altceva și orice aș spune eu, n-o să se schimbe.
Nu mai căutați consiliere pentru alții, când acei alții nu v-au cerut asta și nici n-au de gând să se schimbe.
Probabil că cea mai mare problemă din zona relațiilor de cuplu o reprezintă conceptele false despre „iubire”, lucrurile toxice pe care oamenii le iau drept „iubire”. Din cauza acestor concepte toxice despre ce înseamnă „iubirea”, oamenii se lasă folosiți și abuzați în relații și au impresia că „sunt iubiți” de cei care-i abuzează.

Când o fetiță nu obține suficientă atenție, susținere, iubire, validare din partea tatălui ei, ea va căuta toate aceste lucruri la bărbații din viața sa.
O fetiță are niște nevoi, iar printre acestea se numără nevoia de atenție, susținere, iubire, validare din partea tatălui său. Dacă acesta nu a fost prezent în viața fetiței sau dacă a fost prezent, dar era indisponibil emoțional, dacă el nu a înțeles cât de important este rolul său în viața fetiței, aceste nevoi ale copilei nu sunt satisfăcute.
Noi suntem programați de societatea patriarhală că atunci când e vorba de educația pentru viață, „băieții sunt treaba tatălui și fetele sunt treaba mamei”. Bărbații cred că dacă plătesc facturile, sunt prezenți în familie, asigură întreținerea familiei și se joacă uneori cu copiii, este suficient. Cei mai mulți bărbați nu au o conexiune emoțională cu fetițele lor, nu le oferă acestora atenția, susținerea, validarea de care au ele nevoie, nu le hrănesc stima de sine, nu le arată ce înseamnă să fii respectată de un bărbat.
Când acele fete cresc, ele vor căuta la alți bărbați validarea și afecțiunea pe care nu au obținut-o de la tatăl lor. Și cei mai mulți dintre bărbații pe care îi întâlnesc vor profita de acest lucru, le vor răni.
Aceste fetițe care nu au avut parte de iubirea/ atenția/ validarea tatălui, cresc, devin femei adulte, și cred că iubire = sex, și deși sunt abuzate, rămân în relații cu acei bărbați fiindcă au impresia că acei bărbați le iubesc, dacă fac sex cu ele.
Aceea nu este „iubire”, este o legătură care funcționează din spațiul traumei.
Prezența unui tată în familie (mă refer la un tată care este sănătos din punct de vedere mental, emoțional și psihologic) este mult mai importantă decât ne dăm noi seama. Este importantă pentru fetițe, dar este importantă și pentru băieți.
Băieții învață ce este acela „un bărbat” de la tatăl lor, învață ce este aceea „iubire” din familia lor, învață de la tatăl lor cum să trateze o femeie.
Dacă tatăl își abuzează soția, își înșeală soția, își minte soția, de multe ori băiatul devine ceea ce a văzut la tatăl lui.”

RC Blakes
Traducerea: Mihaela Dan