Cât valorez?

” O tânară s-a dus la un bătrân înțelept pentru a o ajuta cu un sfat.
– Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mică, de neînsemnată, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bună? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la ea, bătrânul îi spuse:
– Îmi pare rău, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.
Apoi, dupa o mică pauză adăugă:
– Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aaa…. încântată să vă ajut – bâigui tânăra cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluată în seamă și amânată.
– Bine – încuviință bătrânul învățat. Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse tinerei adăugând:
– Du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.
Tânăra luă inelul și plecă. Odată ajunsă în târg, începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumparătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuțul de aur ,unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânăra știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuza oferta. Dupa ce bătu târgul în lung și-n lat, răpusă nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, se întoarse la bătrânul înțelept.
Tânăra și-ar fi dorit să aibă ea o moneda de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poatã scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta să se poată ocupa și de ea.
Intră cu capul plecat.
– Îmi pare rău – începu ea – dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tânără prietenă! – spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!
Tânăra plecă în goană. Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise:
– Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucită tânăra.
– Da, răspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânăra mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta, după ce o ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni, care nu se pricep, să ne evalueze.”