‘Un bărbat de 92 de ani se mută într-un azil de bătrâni după moartea recentă a soției lui, fiind nevoit să facă această schimbare. Este un bărbat foarte senin și mândru, cu părul aranjat la modă și obrazul perfect ras, chiar dacă este orb. În fiecare dimineață se îmbracă la ora 8.
După multe ore în care a așteptat răbdător pe culoarul căminului de bătrâni, zâmbește larg când i se spune că o cameră destinată lui este gata.
Pe când încerca să-și deplaseze mergătorul către lift, asistenta medicală începe să îi descrie camera sa micuță, inclusiv draperiile care atârnau la fereastra sa. “Îmi place mult!”, afirmă el cu entuziasmul unui copil de 8 ani, căruia tocmai i-a fost dăruit un nou cățeluș.
“Dle Jones, dar nu ați văzut camera încă, asteptați puțin.” “Asta nu are nimic de-a face.”, răspunde el. „Fericirea este ceva ce decizi în avans. Dacă îmi place sau nu camera mea, nu depinde de cum este mobila aranjată, ci de cum îmi aranjez mintea. Deja am decis să îmi placă. Este o decizie pe care o iau în fiecare dimineață când mă trezesc. Pot să aleg: să îmi petrec ziua în pat amintindu-mi de dificultățile pe care le întâmpin cu anumite părți ale corpului meu care nu mai funționează, sau să mă dau jos din pat și să fiu recunoscător pentru cele care funcționează. Fiecare zi este un dar și atâta timp cât ochii mei se deschid, o să mă concentrez asupra noii zile și asupra tuturor amintirilor fericite pe care le-am strâns. Doar atât momentan…
Bâtrânețea este ca un cont la bancă, iei din el ce ai pus în el. Fericirea este doar o chestiune de alegere și de atitudine.”