„Ce este somatizarea?

Cu toții am avut situații în viață când ne-am stresat prea tare, și la un moment dat a început să ne doară burta sau capul de la atâta stres. Unor persoane, când se stresează foarte tare, li se irita pielea sau au chiar dureri musculare. Asta se întamplă datorită emoțiilor pe care noi le numim generic “stres”. Un stres ce se descarcă în organe, la nivel celular, îl numim somatizare.
Deci, somatizarea înseamnă să simțim emoțiile în corp, cu disconfort sau durere, fără să fie neaparat o boală.

Însă nu de fiecare dată când avem o emoție o somatizăm!

Putem simți emoțiile pe o anumită scară de intensitate, pot fi emoții mai ușoare, emoții mai puternice sau chiar șocuri emoționale.
Emoțiile ce nu au intensitate, se pot ventila ușor, le putem gestiona.
Diferențele de intensitate emoțională, le putem simți doar în interiorul nostru. Ceilalți oameni pot avea o idee despre ce înseamna un eveniment pentru tine, dar nimeni nu poate ști cu adevarat ce este în profunzimea sufletului tău.

De aceea, vindecarea iți aparține…pentru că este responsabilitatea ta să eliberezi emoțiile captive, chiar dacă o faci singur sau cu ajutor psihologic ori terapeutic specializat.
Să luăm spre exemplu un eveniment simplu: când treci strada. Dacă ai avut un accident de mașină în viața ta, vei trece strada uitându-te de 2-3 ori în stânga și-n dreapta, cu multă precauție, poate chiar cu anxietate și îngrijorare. Sau îi vezi pe unii oameni că trec pe zebră fără macar să se uite dacă vine vreo mașină.
Evident, emoțiile sunt diferite în cele două situații, dar și gândurile care ne generează acțiunile sunt diferite. Adică avem programe diferite care ne conduc acțiunile. Nu întâmplător ne purtăm într-un anumit fel, lucru care se observă în alegerile pe care le facem în viață.
Gândurile, emoțiile și acțiunile noastre, vin ca urmare a unor experiențe de viață!

Automatismele psihologice devin programe bio-logice.

Pentru a mentine stabilitatea psihică și fizică, pentru a avea coerentă în viață si a putea supraviețui, gândurile se automatizează. Reacția la evenimente în general este automatizată, adică se face prin mecanisme psihice inconștiente, reacțiile nu sunt din zona conștientă.
Să ne gândim la ceva simplu: când ești mic, înveți experiențial că dacă bagi mâna în foc te arzi și ustură. De atunci eviti să mai bagi mâna în foc. S-a creat automatismul!
La fel se intâmplă și în cazul evenimentelor psihice. Daca ai, spre exemplu, un unchi sau un bunic care te jignește constant, îți vorbeste urât sau poate chiar te lovește uneori, automat îl eviți.
Și atunci ne punem întrebarea: dacă ai o astfel de situație de viață, când începi să o somatizezi? În ce organ se descarcă emoțiile dureroase, unde în corp regăsim un blocaj emoțional?
Aici intervine bio-logica sau gândirea biologică.
Pentru a ști unde se depozitează emoțiile în corp, e nevoie să observăm utilitatea organului afectat.
Să zicem că bunicul cu pricina îți aruncă niște vorbe urâte în față, îți zice că ești proastă, că nu ești descurcareață și capabilă ca mama ta, iar când e beat vine și te pupă pe obraz cu iz de alcool.

Programele bio-logice se pot observa prin intermediul conflictelor emoționale.

Ce simți? O combinație de emoții și sentimente, pentru că dacă ar fi o singură emoție, ar fi mult prea simplu. Tocmai această combinație de emoții se numește conflict emoțional.
Ce conflict emoțional ai dacă bunicul se poartă așa cu tine? Te simți groaznic, fără valoare, comparată mereu cu mama ta, față de care pierzi tot timpul în ochii bunicului.
Oare când te simți devalorizat față de cineva, te poți simți iubit de acea persoana? Majoritatea persoanelor răspund Nu la această întrebare.
Ca și părintele care vorbeste cu un copil, din cei 5-6 pe care îi are, și în loc să îi spună că îl iubește pe el așa cum este, îi spune ca el îi iubește pe toți copiii lui, îl pune la plural, copilul simțindu-se doar unul din mulțime, fără a se simți văzut sau iubit de părinte.

Daca părinții te lasă la bunicul în vacanță de vara, cum te simți când trebuie să mergi la el? Cât de drag ți-e să mergi acolo? Mama zice: „Lasa-l dragă, nu-l baga în seamă, că așa e el!”. Dar în interiorul tău este ca și cum ai merge să vizionezi un film horror cu tine, pentru că știi ce te așteaptă deja.
Bunicul e un om muncitor, ziua face tot ce se poate în jurul casei, dar seara, are si el tabieturile lui, îi place să bea câte un pahar de tarie după masă. Atunci parcă îl apuca și mai tare toate cele. Cum casa lui are doar 2 camere, iar una dintre ele este si bucătarie, nu ai unde sa fugi, nici nu ai unde sa te ascunzi. Numeri zilele până pleci acasă. Însa nu scapi, te jignește, își amintește cât de nepricepută ai fost azi când l-ai ajutat, că mai bine făcea singur (de parcă te-ai fi oferit voluntară), iar după teorii de o ora își dă seama ca a întrecut măsura și ar vrea să își ceară scuze, dar o face în felul lui: te pupă pe obraz. El nu e conștient că buzele lui sunt umede cu saliva și alcool.
Ce simți în acel moment? Scârbă, dezgust, repulsie, furie.
Toate astea sunt ca un atac asupra feței tale. Te întorci și te ștergi pe obraz, dar oricât te-ai șterge, sărutul lui dezgustător parcă e tot acolo, parcă ți-a intrat în piele, e ca un atac asupra ta, asupra obrajilor tăi.
Pe moment nu pățești nimic fizic, nu somatizezi, deși emoțiile tale sunt puternice. Cel mult ești roșie în obraji de furie, te irita si el, si mama ta că iarăși te-a adus aici. Te pui la culcare cu toate stările acestea. Ești în plin conflict emoțional. Numai pace și liniste nu este în sufletul tău.
Timpul trece și mergi acasa. Odată ajunsa acasă, rasufli ușurată că ai scapat, de parcă ai fi fost într-un lagăr de maltratare, și apoi adormi. Dimineața când te trezești, observi că obrajii tăi sunt roșii și ți-a aparut ca o ciupercă mare cu bube pe ea în obraji, mai ales pe partea dreapta. Dar ea nu trece, ci se face tot mai evidentă. După caâteva zile, mama te duce la medic. Diagnosticul este dermatită acneiforma. Ți se prescriu 2 tipuri de unguente, ți se ține teorie despre igiena de dimineață, despre igiena de seara, dar nu te intreaba nimeni ce ai suferit inainte de a aparea problema, înainte de diagnostic.

Este corect sa îi spunem somatizare? Da, dar e mai mult decat atăt.
De regula ne referim la somatizare când se întamplă ceva aproape imediat.
Te ceartă șeful la lucru că nu îți faci treaba bine, când ajungi acasă te doare capul. Te stresezi foarte tare ca ai de dat un examen important, poate te apucă diareea. Refuzi categoric o situație sau o persoană, te revolți contra ei, ai vrea sa o scoți din tine simbolic, dar nu poți spune nimic, nu poți face nimic contra ei, pentru că ești tu o persoană prea draguță și amabila, și apoi îți vine să vomiți.

Descifrează mesajul bolii

Daca ai verbaliza, dacă ai spune ce simți legat de situația care te deranjează, nu ar trebui să somatizezi, pentru că energia acelui conflict, acelor emoții, tensiunea acelor gânduri s-ar direcționa în afara și nu în interiorul tău.
Dacă ții toată tensiunea conflictuală în interiorul tău și nu îți exprimi nemulțumirea, se acumulează și face implozie la un moment dat, atingând un anumit organ, o zona specifica din corp.
Aici intervine gândirea bio-logica…de aceea o putem numi Psihobiologie: pentru că felul în care se descarca un conflict în corp, este bazat pe principii logice ce țin cont de funcționalitatea zonei de descărcare a conflictului.
Iar faptul că acel conflict revine, deși îl credeai inchis, este o programare psihobiologica.
Conflictul emoțional nu se descarca intâmplător, la voia sorții în corp, ci are un sens bio-logic. Există o corelație între psihic, creier și organ.
Creierul este foarte bine împărțit pe funcții specifice. Fiecarei zone a creierului îi corespunde unui organ. Cănd se întamplă un eveniment, în functie de percepția ta asupra evenimentului respectiv, de cum îl integrezi in psihicul tău, este preluat de o anumită parte a creierului în corespondență cu organul care răspunde la acel tip de dramă sau de suferință.
Este firesc ca, daca trântești in permanență emoții negative in corp, la un moment dat corpul o sa îți arate asta printr-o boală.
Boala este ca un mesaj pe care îl primești din partea corpului, că e timpul sa nu mai suferi pentru ce s-a întâmplat în trecut, ori să iei acțiune pentru ceva ce trebuie să schimbi în prezentul tau. Nu e o pedeapsa, ci o revelare a ceea ce ai trăit.

Vorbeam de conflictul cu bunicul care îți provoaca repulsie și dezgust. E ca o formă de separare față de el când te pupă, când te jignește, când te umilește. Parcă ai vrea să ai un scut acolo, sa nu te mai atinga. Ce organ a preluat conflictul emoțional? Pielea în cazul acesta. De ce pielea pe obraji și nu pielea de pe mână sau din talpă? Pentru că atacul a fost resimțit pe obraji. De ce mai tare pe dreapta și nu pe stânga? Pentru că la masă bunicul era mereu în dreapta ta. Ca si cum acea zona de obraz drept era mai expusa vorbelor urâte, atacurilor, insultelor decât partea stangă. Are o bio-logică.

Toate bolile pe care le avem, se întâmplă pentru că nu facem legatura între drama pe care am trăit-o și boala pe care o avem. Uneori e greu să ne amintim, pentru că a fost foarte puternică suferința din spatele bolii.
Când ni se întamplă ceva extrem de traumatizant, creierul nostru are capacitatea de autoprotecție psihologica, toată amintirea aceea se descarcă în subconștient, fiind ca și amorțit față de acea suferință.
De exemplu dacă ai fost victima unui viol, ori martorul unei crime, evenimente de un impact psihologic deosebit de marcant. Dar dacă este vorba de ceva dureros, lucruri de care auzim frecvent în viata de zi cu zi? De exemplu, afli că sotia te înșeală, sau ai un partener care la prima ceartă te bate sau te insultă brusc?
E un șoc emoțional brutal, iar dacă nu esti obișnuit să îți gestionezi emoțiile într-un mod sănatos, ce faci cu toata durerea ta? O descarci în subconștient! Odată descărcate în subconștient, mai sunt acele emoții în zona constientă a psihicului?
Gândește-te la povestea cu bunicul. A trecut vara, cu greu ți-a trecut eczema, dermatita acneica, deși ai rămas cu ceva pete și poate cu ceva găuri mici în piele, dar ai supraviețuit; nici măcar nu mai vrei să te gândești la ce a fost. Începe școala si colegii povestesc despre aventurile de vară de la bunici, unii chiar au povesti amuzante si fericite despre vacanta lor la țară.
Dar tu când te gândești la bunicul tău, te trec fiorii, îți revine o ușoară senzație de dezgust, dar nu vrei să vorbești despre asta, pentru că în mintea ta nu ți-e clar daca bunicul avea dreptate când spunea cât ești de nepricepută la strâns fânul, că nu știi să macini cereale pentru animale și devalorizarea că nu ai atâta forță să cari 2 găleți de apă deodata, pentru ca nu ai mușchii dezvoltați.
Stiloul e mult mai ușor decât o găleata de apa. Dar bunicul tău nu știe asta, așa că se enerva că ai pierdut timpul facând mai multe drumuri la fântană. Drept urmare, ți-ai cam făcut părerea despre tine că ești o persoană incapabilă, că nu prea știi să faci nimic, poate bunicul chiar avea dreptate să îți spună atâtea lucruri.
Noi, oamenii, ne devalorizăm din tot felul de lucruri, unele chiar inutile. Dar o facem constant, ne criticăm, ne judecăm si ne autodevalorizăm singuri.
Mama nu te baga în seamă, nu te asculta, când vrei sa îi spui ceva de tatăl ei. Adevarul e că și ea este sătulă de el, și de aia nu mai vrea sa audă nimic din ce face. Se simte forțată să te lase acolo în vacanță, pentru că nu are ce să facă cu tine acasă. Îți e rușine să le spui colegilor ce s-a întamplat.
Normal, pentru că daca mama și tata nu te ascultă și nu cred în tine, dacă nu au încredere în ce spui, de unde să ai stima de sine? Cum să îți fie dezvoltată încrederea în tine însăți? De unde curaj să spui ce crezi și ce simți? Acestea se dobândesc din interacțiunea cu părinții.
Stima de sine este darul parinților pentru copiii lor.
Așadar, dacă nu ai stima de sine dezvoltată, ajungi să spui și tu ca mama ta: „Lasă-l, ca așa e el.” Ajungi să tolerezi comportamente și gesturi pe care nu le-ai accepta dacă ai avea stima de sine dezvoltată. Chiar dacă faci pe indiferenta, conflictul emoțional nu e încheiat, pe interior a ramas un blocaj emoțional, nu e stins conflictul.
Vara urmatoare pățești același lucru și tot așa până ajungi la liceu, când poți să rămâi singură acasă. Te bucuri și tu că poți explora împrejurimile zonei tale de locuit, fără să fie un adult pe capul tău. Bunicul a decedat anul acela și mama a adus cateva lucruri de la țară, dupa vânzarea casei. Dar surpriza: vara aceea, în perioada în care anii trecuți erai la bunicul, apare o dermatită de toata frumusețea.
Mergi la doctor din nou și de data aceasta este dermatită alergică. Îți faci testele de alergie și rezultă că ești alergică la pene și praf. De ce? Pentru că bunicul locuia singur de când a rămas văduv, de-abia răzbea cu câmpul și animalele, nu mai avea timp să facă curat în casa, nici nu era o prioritate pentru el. Plapuma si pernele le avea de la nunta, primite zestre de la părinți, dar cel puțin de când a murit bunica, nu au mai fost spălate. Noroc că era vara și puteai tine geamurile deschise.
Așadar, în casă bunicului era mereu o ambianță de praf și mizerie. Noaptea când dormeai în așternuturile de pene de gâsca, îți doreai să zbori acasă la mama ta. Iar acum acele așternuturi sunt în patul tău de acasă. Ca si cum perna și plapuma de la bunicul îți amintesc, subconștient, de trăirile tale de acolo.
Corpul tău a ținut minte, pentru că acolo se stochează memoriile celulare, în zona din corp unde s-a descărcat conflictul.
În psihosomatică și psihobiologie spunem că emoțiile se transferă în subconștient, iar subconștientul este corpul.
Pentru ca în spatele unei boli găsim întotdeauna un conflict emoțional, legat de acea zona a corpului.

Soluția vindecării prin deblocare emoțională

Cum vindeci emoțiile reprimate în corp? Îți dorești vindecare și sănătate?
Medicina alternativa bazată pe eliberarea conflictelor, îți oferă o soluție de vindecare emoțională prin conștientizare.
Dacă mergi pe calea dezvoltării personale, vei avea șansa să verbalizezi, să scoți din celulele tale dramele mari din viața ta. Ca să faci dezvoltare personală, îți trebuie mult curaj sa te deschizi și să îți observi suferințele trecutului, să le vindeci.
Dacă dezvolți o boală, o alergie, un tic sau un comportament ce se repetă mereu, e timpul să începi să îți pui întrebări. Uneori oamenii nu sunt clari nici măcar în mintea lor. Nu e suficient să spui ca ai o alergie, descrie-o, spune unde este, cum arată, cum se manifestă, de când a apărut. Dacă spui: „Am o alergie pe față.”, tot nu este suficient. Unde pe față? Pe barbie, pe obraji, pe frunte? Pe dreapta, pe stânga? Pentru că în felul acesta putem pune întrebări clare și țintite: – Care este drama ce ți s-a întâmplat, legată de obrazul drept?
Așa cum ai observat la piele, fiecare organ, și zonă a corpului preia anumite conflicte emoționale specifice. Dacă pui întrebarea potrivită, atunci creierul tău face conexiunea cu drama din spatele diagnosticului tău, îți sare din subconștient ca popcornul acea amintire cu care nu ești în pace, dându-ți ocazia de a începe un proces de vindecare.”