„Uneori, este necesar să îi arăt celuilalt cum aș vrea să fiu înțeles.

Aș vrea să fiu înțeles în ceea ce spun astăzi, în acest moment, fără ca celălalt să identifice întreaga mea Ființă, cu ceea ce spun acum, și fără să mă limiteze la aceasta.

„Ah! Îmi urăsc serviciul!” Da, pot să strig asta într-o zi în care mă simt saturat, descurajat sau copleșit de activitățile mele cotidiene. În cazul în care celălalt ia remarca mea prea în serios și îmi propune să-mi schimb meseria, sau dacă îmi argumentează că, de fapt, meseria pe care mi-am ales-o îmi place, mă supăr pe el și o să am grijă să nu mai spun, să nu-mi mai dezvălui sentimentele trecătoare care mă încearcă.
Aș vrea să fiu înțeles, fără să fiu nevoit să adaug : „Nu e decât o clipă de nemulțumire; spun asta doar ca să mă descarc de o traire de moment…” Ar trebui ca el/ea să știe să-mi răspundă neutru :
„Da, e o meserie grea, mult prea obositoare …” sau să împărtășească, pt o clipa, dorinșa mea de a lua imediat o vacanță sau, și mai bine, să mă compatimească sau să mă consoleze cu tandrețe.
Ceea ce spun, la un moment dat, nu este decât o fațetă a unei ființe de o complexitate imensă și plină de contradicții. Ceea ce exprim printr-o izbucnire firească, nu este decât o parte infimă din mine; „Nu mă limita la asta!”.
Un prieten îmi spunea: ” Sunt un indignat înnăscut, indignarea mea este tonică. Mulți mă cred un vesnic nemulțumit, dar nu sunt decât un cârcotaș vioi.”
Sentimentele și senzațiile depind de momentul în care sunt trăite. Exprimarea lor este asemenea coloritului naturii, care se schimbă odată cu lumina.
” Nu-mi place crema de ciocolată, declara o fetiță care tocmai a mâncat trei cupe de cremă; nu o sa mai mănânc niciodată.”
Tocmai aceasta ascultare judicioasa, îmi permite să-mi exprim, pe rând, slăbiciunea și entuziasmul, să mă arăt eu însumi, așa cum sunt sub puterea clipei. Dar mă simt liber să mă manifest, doar dacă știu că, de fapt, celălalt nu confundă partea cu întregul și că nu îmi scoate în evidență contradicțiile. Eu îmi cunosc foarte bine contradicțiile și îmi revendic dreptul de a exprima idei și sentimente total opuse cu privire la același subiect.”

Jacques Salome, ” Dacă m-aș asculta, m-aș întelege”